Nu cu mult timp în urmă, bântuia prin blogosferă o nevoie de definire a dragostei. Serafim inventaria câteva moduri în care oamenii tranzacționează dragostea (o dau, o iau înapoi, o împing drept scuză și-i aruncă vinile-n spinare) și concluziona că dragostea e un mod de viață pe care însă majoritatea lumii îl aplică doar trunchiat și restrictiv pe principiul mișcător al vecinătăților (căci ochii care nu se văd se uită spun alții, iar dragostea ca un laț are lungime finită zic eu). În replică, Luka spunea că dragostea e doar o iluzie ca un calm indus de Diazepam sub care fierbem la același foc de ucigași cum spune ea, dar devenim ucigași neîmpliniți, calmi, docili și frumos aliniați, convinși de o perfecțiune care nu există. Și Luka mai spune pe drept cuvânt că de-i așa ar cam fi cazul să creștem mari și să trimitem dragostea lângă Moș Crăciun, pretext de fericire nedisimulată doar pentru cei mai mici care-și permit încă luxul de a nu-și crede propriilor ochi și minți.
Iar eu zic că amândoi spun adevărul, dar le găsesc cusur la definiție și abordare. Serafim în fapt nu definește nimic, doar spune că ceea ce lumea numește dragoste e oricum ceva incomplet și că ar fi un mod de viață deși nu-i clar anume care, cum, de ce și ce presupune el exact. Iar Luka pornește cu o definiție de iluzie ca să ajungă, logic, la concluzia inevitabilă că decât cu o iluzie, mai bine fără dragoste. Și cum ziceam eu asta pe blogul ei, mă întreabă Luka fără milă: totuși, ce zic eu c-ar fi dragostea?
Ei bine, eu nu zic de obicei nimic pe temă, pentru că am oroare de definiții pentru chestiuni atâta de indefinibile. Cu siguranță dragostea are deja un miliard de definiții și le găsesc cusur la toate pentru că fiecare om muncit de așa nevoie își definește câte o dragoste empiric, pe baza unei generalizări mai mult sau mai puțin reușite pornind de la un set de experiențe cu necesitate limitat. Și așteptări. Care-i aparțin cu toatele, nefiind astfel prea generalizabile în fapt. În consecință, ne alegem cu dragoste de mii de feluri (romantică, filială, de viață, de muncă, de sine, de copii, de vecină, de poștaș, de sex, de bere și de tot ce mai doriți). Și cu încă și mai multe descrieri, așteptări și în general mii de prostii de toate felurile. Dar această debandadă de definiții care nu definesc și acte îngrămădite sub o umbrelă încăpătoare, nu anihilează totuși o realitate a ființei noastre: suntem capabili de dragoste, chiar dacă nu știm în fapt ce e aceea și chiar dacă o folosim drept scuză, pavăză, lanț sau orice altceva ne pare mai potrivit la momentul cu pricina.
Acceptând că nu pricepem prea bine despre ce e vorba, n-are rost să încercăm să ajungem la o înțelegere pornind de la ce zic oamenii despre dragoste. E clar inutil. Știința concretă e de prea puțin folos de asemenea: ne poate spune câte ceva despre mecanismul (chimic al) dragostei, dar ce folos? Actele oamenilor depind iarăși prea mult de specificiul fiecăruia pentru a putea oferi o indicație prin ele însele. Cam singura opțiune care mai rămâne e urmărirea consecinței și a firului comun care unește toate experiențele fără excepție.
Consecința este întotdeauna o aliniere evident marcată a acțiunilor celui îndrăgostit la obiectul (persoana) dragostei sale. Aliniere în sensul de acordarea unei importanțe mai mari, nu neapărat de alegerea aceleiași direcții sau aceluiași scop. Îndrăgostitul atribuie obiectului dragostei sale o importanță deosebită, indiferent dacă alege să îi facă pe plac, în ciudă, împotrivă, rău sau bine. Opusul dragostei e indiferența (reală, nu auto-impusă prin exercițiu de voință), nu ura, iar binele e altă chestiune greu de definit.
Firul comun e în fapt o posibilă explicație a consecinței observate anterior: îndrăgostitul rezonează la un mod anume cu obiectul dragostei sale. În cazurile fericite rezonanța are loc pe frecvențe plăcute, armonice și chiar multiple, într-o formă împlinită, generatoare. În cazurile foarte fericite, rezonanța cuprinde, măcar temporar, toate frecvențele îndrăgostitului și chiar îl acordează pentru frecvențe noi. În cazurile mai puțin fericite, îndrăgostitul intră într-o rezonanță dizarmonică și destructivă.
Îmi pare interesant de observat faptul că pentru rezonanță nu-i neapărat nevoie de o a doua persoană sau chiar de o persoană. Rezonanța e o formă de interacțiune care necesită doar două unde și nicidecum ceea ce numim viață inteligentă. Vestea bună așadar e faptul că oricine și orice poate trăi dragostea. Vestea proastă e că n-are nimic de-a face cu perfecțiunea. A, și că habar n-avem care-i rețeta rezonanței armonice la oameni. Sau la Univers.
Frumos. Și foarte tehnic :)
Comment by Serafim — February 15, 2011 @ 12:33 pm
@Serafim Deci totusi n-am strivit corola de minuni a lumii. E bine :)
Comment by Diana Coman — February 15, 2011 @ 12:40 pm
Ha!
Aplicand la legile fizicii apai chiar asa se intampla. Foarte tare, nu m-am gandit la varianta asta. Nu vreau sa despic nimic din articol, imi place asa cum e. :)
Comment by Luka D — February 15, 2011 @ 12:46 pm
@Luka D Alegerea nivelului optim de despicare e intotdeauna complicat. Daca zici ca a iesit de data asta suficient de bine, ma bucur :)
Comment by Diana Coman — February 15, 2011 @ 1:01 pm
Puterea metaforei. Sa-ti traiasca.
Comment by Mircea Popescu — February 15, 2011 @ 1:26 pm
Stii cum pare bucuria ta?! Cam cum fac eu cand mi se spun anumite bancuri:
“Ha!
Da’ ce nu am ras? De ce va uitati asa?” :P
Comment by Luka D — February 15, 2011 @ 1:27 pm
[…] dreapta, doare, as fi muscat din tine de drag, de dor, de dragoste. Ma dezmeticesc uda. Dragostea, cum mah dragostea? Nu am concluzionat ca e o iluzie? Futu-i!!! El zice […]
Pingback by Pe fuga … » Fuga mea … — February 15, 2011 @ 3:16 pm
@Mircea Popescu Sa fie, merci.
@Luka D Cam asa :D
Comment by Diana Coman — February 15, 2011 @ 3:41 pm
Dragostea este dragoste si atat. De ce sa cautam sa o definim cand ar trebui doar sa ne bucuram de ea?
Comment by olgalady — February 15, 2011 @ 9:48 pm
@olgalady Incercarile de definire sunt pasi spre intelegere, iar intelegerea e o dorinta legitima, nu? In plus, dragostea nu aduce chiar numai bucurie la o adica, vezi ce ziceam de rezonantele mai putin fericite. In sfarsit, a intelege dragostea pana la urma e si un pas spre eliberare intr-un fel: putem alege cand sa ne bucuram de ea si in ce mod. Rezonanta poate sa nu fie la alegerea noastra, dar cum actionam ulterior este.
Comment by Diana Coman — February 16, 2011 @ 8:16 am
Excelent ales termenul “rezonanta” pentru curgerea sau (salasluirea?) dragostei prin materie.
E bine ales si pentru abordarea stiintifico-artistica a temei.
Comment by floungureanu — February 16, 2011 @ 12:19 pm
Un asemenea articol merită și un fundal muzical adecvat.
Comment by Cristian — February 16, 2011 @ 10:10 pm
@floungureanu Ahhh, cautam o descriere si nu stiam care e aceea: stiintifico-artistica, multam :)
@Cristian Problema cu fundalul e ca ce-i adecvat unora nu se potriveste deloc altora….
Comment by Diana Coman — February 17, 2011 @ 9:20 am
Doar n-o să rezonez cu toate fetele că n-aș mai face față după aia. Am și eu niște limite :-)
Comment by Cristian — February 17, 2011 @ 2:04 pm
@cristian Ce zici despre a rezona cu femei? :)
Comment by Luka D — February 17, 2011 @ 2:05 pm
Cu femeile nu se poate rezona ca nu-s rezonabile :D
Comment by Mircea Popescu — February 17, 2011 @ 2:38 pm
@Luka D: se zice că femeile sunt mai bune, interesante șamd. pentru că i-au dat de gust, iar vinerea trecută constatam încă o dată asta, doar că eu sunt fan teen, nu MILF.
Comment by Cristian — February 17, 2011 @ 3:14 pm
@Cristian O femeie este neaparat MILF? Interesant :)
Comment by Luka D — February 17, 2011 @ 3:28 pm
@M.P. Ai delay maaare. Cred ca te-a pedepsit Diana :P
Ba sunt mult mai rezonabile asta in cazul in care experienta te ajuta.
Comment by Luka D — February 17, 2011 @ 3:40 pm
@Luka D: ai dreptate, dar asta-i terminologia :-) Cum ar spune Mircea Popescu, fii și tu rezonabilă.
Comment by Cristian — February 17, 2011 @ 9:03 pm
@Cristian, Luka D, Mircea Popescu Rezon!
Comment by Diana Coman — February 18, 2011 @ 8:59 am
@Cristian Pah is, dar M-ul imi e intrebare ca nah, Mature, Married or Mother ? :P
@Diana Adica un fel de salata :)
Comment by Luka D — February 18, 2011 @ 12:01 pm
…foarte plastic exprimat! Matematica descrie foarte bine Universul, mi se pare cea mai simplă și mai frumoasă cale de a ajunge la Origine și la Destinație. O replică la ultima ta constatare ar putea fi 1.618033988749895?
Comment by George — February 18, 2011 @ 2:27 pm
@Luka D: M vine de la Mother.
Comment by Cristian — February 18, 2011 @ 3:12 pm
@George Unii ar zice ca-i mai degraba fizica decat matematica ce povestesc eu acolo. Altminteri ar putea phi, ar putea si sa nu phi…:)
@Luka D Daca e salata, e macar una foarte…rezonabila.
Comment by Diana Coman — February 18, 2011 @ 5:11 pm
Hihihi Uitasem ce gust bun are umorul ”matematic” !!!
Bineînțeles că n-o să te surprindă că mă gândisem să menționez și fizica dar cum până la urmă totul se reduce la matematică că am decis să o las pe dinafară.
Încă o prăjitură, primită de un prieten necunoscut:
There was a party where all math functions were having a good time. But, standing alone by the corner, there was e^x and he was not having the same good time. Then ∂x and ∫ came to him, and asked him to integrate himself to the party: “C’mon dude, integrate with us.” And e^x said: “It makes no sense, It would make no difference.”
Comment by George — February 18, 2011 @ 5:22 pm
@George :)) O stiam ca explicatie a victoriei lui Fat-Frumos (e^x) asupra zmeului (x^10) cand se luptau si se derivau. Dar asta e si mai potrivita, intr-adevar :)
Matematica poate fi captivanta si extrem de atragatoare prin eleganta si precizie si se poate chiar argumenta ca avem descrierea matematica pentru lucruri pe care inca urmeaza sa le desoperim poate. Totusi, inca nu se stie matematica unui suras….
Comment by Diana Coman — February 18, 2011 @ 5:36 pm
http://think.adevarul.ro/2011/02/cedric-villani-castigatorul-medaliei-fields-in-2010-matematica-este-obligatorie-pentru-intelegerea-universului/
Prin transformatele lui Moebius cred că s-ar ajunge la o definiție a surâsului, dar nu cred că ar fi recomandabil.
Într-adevăr, mulți au încercat să descopere secretul surâsului unei Gioconde, și nu au reușit să o facă prea satisfăcător. Se pare că privind opere de artă care au ascunse în ele codul divin al Universului suntem și noi transportați în dimensiunea aceea, unde nu mai trebuie să înțelegem ci trebuie să îmbrățișăm misterul din poezia lui Blaga pe care o menționai ceva mai înainte…
Comment by George — February 18, 2011 @ 7:03 pm
@George Suntem deci, totusi, ceva mai mult decat matematica ce ne descrie :)
Comment by Diana Coman — February 18, 2011 @ 9:17 pm
Hihihi așa s-ar zice…totuși avem nevoie de matematică pentru a fii rotunzi! Mai demult căutam inteligența numerelor și mi se părea foarte sexy, pe urmă am găsit-o pe cea a simbolurilor și mi s-a părut și ea singura adevărată; acum pipăi plenitudinea și într-adevăr are cel mai frumoase forme pe care le-am simțit vreodată. Sper mult să nu mă tai în Unitatea care ne așteaptă la destinație…
Comment by George — February 19, 2011 @ 2:25 pm
@Cristian U kinky thing :)
@Diana Atingem principiul scripetului :P
Comment by Luka D — February 19, 2011 @ 2:29 pm
Erata pe undeva pe acolo :)
Comment by Luka D — February 19, 2011 @ 2:29 pm
@Luka D: kinky?! Eu sunt pervers de-a dreptul că dacă eram stângaci eram de-a stângul. Și încă nu mi-a spus părerea despre atât de invocatul argument cu experiența.
Comment by Cristian — February 19, 2011 @ 10:49 pm
@Cristian Defineste pervers.
In anumite acceptiuni si sexul oral tine de perversiune.
“inca nu MI-A” cred ca lipseste o litera :)
Comment by Luka D — February 20, 2011 @ 11:37 am
@Luka D: pervers mai mult în accepțiunea altora, mie nu mi se pare că nu sunt chiar atât de pervers. Cât despre sexul ăla oral, depinde și cum îl faci.
Așa e, lipsește taman M-ul din MILF :-)
Comment by Cristian — February 20, 2011 @ 4:13 pm
totul e o chimie inca necunoscuta in general si nu e asa o nebuloasa, corpurile noastre au invelisuri care nu se vad decat in anumite conditii si care vibreaza pe anumite frecvente fiecare, daca stim sa le privim, (exista si tehnici capabile sa faca asta), n-am sa spun dragostea am sa spun Armonia este intalnirea persoanei ce echilibreaza complementar culorile acestor invelisuri ale tale.
Problema ar fi gasirea acestei persoane care, cu cat se intrepatrunde mai armonic cu tine cu atat ai mai mult -senzatia- de jumatate a ta. Gasirea tine de alte aspecte in care nu vreau sa intru acum dar este tot o chestiune legata de rezonanta de data asta a unui anumit plan care e foarte legat de aspectul timp, o conditionare care poate suna uneori a pedeapsa :) dar nu e, decat iarasi o armonizare dar pe alt plan :)
bun articolul! felicitari
Comment by deepiny — February 21, 2011 @ 5:49 pm
@deepiny Multumesc, ma bucur ca a placut :) Imi pare totusi ca ceea ce spui tu acolo suna extrem de pasiv, ori eu nu prea cred ca este asa ca la piesele de puzzle, ori se potrivesc una in alta ori nu si trebuie cautata piesa-pereche/corespondent.
Comment by Diana Coman — February 21, 2011 @ 6:14 pm
la mine n-ai mai dat link, sa cred ca nu ti-a placut ce ai gasit scris despre dragoste?
Comment by mikaeleon — February 23, 2011 @ 7:57 pm
@mikaeleon Am dat link la cele doua articole pe care le citisem pana sa ma intrebe Luka ce si cum e dragostea. Apoi am vazut ca erau o groaza altele pe tema si n-am vrut chiar sa incarc de tot povestea. Dar daca tin eu bine minte, tu ai scris mai degraba despre casatoria care n-ar avea de-a face cu dragostea decat despre ce e dragostea, nu?
Comment by Diana Coman — February 23, 2011 @ 8:23 pm
Ar fi mai multe de zis dar nu am acum (din pacate) timp sa citesc toate sursele si comentariile – planui s-o fac mai tarziu. O nedumerire ma apasa: chestia cu “opusul dragostei e indiferenta” pare a fi din Elie Wiesel. Nu mentionezi asta fiindca nu ti se pare relevant sau ai alte motive?
Comment by zamo.ca — February 23, 2011 @ 10:31 pm
@zamo.ca Pai daca acum nu e timp, apoi nu se mai nimereste, nu? Altminteri partea cu opusul dragostei n-am luat-o de nicaieri anume, e doar ceea ce mi se pare mie corect. O fi si in Wiesel daca zici, dar nici nu m-am gandit sa caut surse la o adica.
Comment by Diana Coman — February 24, 2011 @ 9:24 am
[…] a mea, a celorlalți, a înțelegerii, a lucrurilor pe care nu le vedem sau nu le știm sau nu le chiar pricepem. Scriu ca să aflu sau ca să dau răspuns la întrebări chiar nerostite, ca să-mi aduc aminte, […]
Pingback by Blogul meu care este — April 5, 2011 @ 6:57 pm
[…] mister, de teamă să nu-i alterăm valoarea dacă-i expunem esența. Ce-i drept am remarcat și eu dificultatea definirii unor noțiuni complexe a căror înțelegere ne scapă încă. Dar dificultatea e condimentul din preludiu și nicidecum […]
Pingback by Misteriosul mister al misteriozității lumii — May 2, 2011 @ 12:48 pm
[…] Dracul e gândire. Nu vă legați de faptul că n-am zis iubire, pentru că iubirea și ura sunt același tip de rezonanță, același fir ce ține lumea laolaltă. Același fir care conduce brațele păpușii, care-i […]
Pingback by Emoția și gândirea – scuzați deranjul — May 10, 2011 @ 5:23 pm
[…] totuși, am regăsit apoi iubirea și nu știu, e alta oare? Ori aceeași? Că-mi rezonează fibrele aceleași, chiar dacă fibrele în sine sunt întrucâtva schimbate, chiar dacă nu cântă […]
Pingback by Geometria simțirii in Cuvintele Dianei — September 4, 2011 @ 4:41 pm
[…] odata ca iubirea e ca o rezonanta a fiintei, acordandu-ne pe noi frecvente, perfectionandu-ne pe cele vechi. A o vedea doar ca pe o simtire […]
Pingback by Dragostea ca mecanism al invatarii in Cuvintele Dianei — June 6, 2012 @ 7:08 pm
[…] si iubirea, lenea e in esenta simtire universala si un tip de rezonanta directa a fiintei. Nu-i nevoie de pregatire anume ori macar de abilitati speciale sa fii cuprins de lene. Si-n plus […]
Pingback by Despre lene in Merisire — January 20, 2017 @ 5:56 pm
[…] ~This is the translation to English of an older article of mine.~ […]
Pingback by This Resonance Called Love « Ossa Sepia — January 1, 2020 @ 3:20 pm