De ce oare se opresc oamenii, nu în mijlocul străzii ci în mijlocul vieții? Pentru că mulți, deși aleargă între servici, casă și o bere ori altă "ieșire", sunt în fapt opriți complet, înțepeniți într-un punct anume al drumului lor. Ori că nu mai văd mai departe, ori că nu mai vor să meargă mai departe, ori că nu se mai simt în stare să meargă mai departe, își delimitează un spațiu anume, cunoscut, pe care îl cuprind cu totul. Se opresc (și ar opri și lumea cu totul) și așteaptă. Ce așteaptă? Așteaptă de exemplu fericirea. Perechea, iubirea, fericirea. Un copil ori doi, fericirea, un nepot ori trei, fericirea. Pensia. Absența durerii și a regretului. Fericirea, moartea.
Urăsc așteptarea. Și așteptările...