Ați auzit de tirania alegerilor? Nu-i vorba de alegeri politice, ci de simpla posibilitate de a alege, de la pantofi până la partenerul de viață, de trântă, de joacă, de ce vreți voi. Altfel spus, tirania posibilității de a decide. Conform teoriilor cu tirania alegerilor, cu cât avem mai multe opțiuni, cu atât ne chinuim mai tare. Soluția fiind, evident, să nu mai avem atâtea opțiuni - zero opțiuni, zero stres și suntem cu toții veseli și plini de voie bună, da? Să ne hlizim de bucurie deci. Că aleg alții pentru noi.

Observația că mai multe alegeri implică mai mult stres nu-i neapărat tâmpită în sine. Ca și constatare empirică presupun de altfel că e foarte reală - n-ar fi singura bazaconie cu care ne legăm de cap când nu e cazul. Dar interpretarea observației e zero ca idee pentru simplul motiv că nu există acele multiple și criminale alegeri. Ceea ce există sunt surogate de alegeri. Imposturi de opțiuni. Non-alegeri create să hrănească dorințele oamenilor de a fi diferiți (adică unici și de neînlocuit) cu minim de efort - tot ce ai de făcut e să ai alt șampon decât vecinul.

Teoria cu tirania alegerii are la bază o altă semi-idee: convingerea oamenilor că orice "da" e de fapt mulți de "nu", pentru că vezi dom'le dacă alegi șosetele roz, atunci nu le mai poți purta pe cele verzi, nici pe cele albastre și nici pe cele galbene cu picățele mov. Ce pierdere enormă de la o simplă alegere de șosete. Văleu! Dar ca să vezi ciudățenie că dacă alegi să înveți fizică nu înseamnă că nu mai poți învăța apoi muzică sau desen sau calculatoare sau să joci fotbal. Tot așa cum dacă alegi să trăiești acum în Honolulu nu scrie nicăieri că nu te poți muta apoi în buricul Bucureștiului. Sau în Sahara.

Pentru că asta e principala diferență între alegerile care contează și non-alegerile. Cele care chiar contează, fie sunt în fapt destul de clare pentru noi înșine pentru că nu-s atât alegeri cât necesități interne de urmat, fie deschid de fapt căile către chiar mai multe opțiuni, departe de a le închide. 

Tirania alegerii de multe ori vine din frica de a nu fi făcut o alegere "greșită", definită ca o alegere care să necesite apoi mai mult efort pentru a obține anumite rezultate. De parcă alegerea e tot ce avem de făcut pentru a obține rezultate. O fi la alegerile din supermarket, dar niciodată la alegerile care chiar contează.

La nivelul la care le putem evalua și într-o oarecare măsură controla, majoritatea alegerilor de fapt nici nu contează în sine. Momentul acela al alegerii e unul singur din drumul care duce către un rezultat de orice fel, iar alegerea în sine e neglijabilă. Ceea ce contează incomparabil mai mult e tot ceea ce facem după aceea.