Ce-are mamaliga cu literatura, ori cu vietile trecute ale scriitorilor si cu amorul, trecut si el, al acelorasi? Dupa cum fierbe una cu bulbuci incinsi, fix asa fierb si celelalte - mai ales in imaginatia exaltata a celor ce vin din urma si fac din biata mamaliga smoala iar din bulbuci adevarate torente ce clatina lumea, transforma imperii si-s in general fatale, dat fiind ca mai romantic decat fatalul nu pare sa fie nimic, cel putin nu pentru povestitorii mamaligii.

Cum nu-s altminteri mare amatoare de mamaliga fie ea si literara, n-as fi ajuns la acest subiect infierbantat de n-as fi fost un pic cam prea increzatoare in descrierile romantice si pline de fatal (”femeia fatala!”, “triunghiul fatal”) al unor intamplari de pe la 1913. In spirit romantic (sau misogin?) povestea intamplarilor cu pricina e spusa de obicei la modul femeii fatale pe nume Natalia Negru care se ocupa cu omorarea in serie a marilor poeti romani¹ printr-o metoda pur feminina in trei pasi: atragere in casatorie, tradare prin infidelitati reale ori imaginare, boala si/sau sinucidere, dupa caz si inclinatie (a victimei adica, dat fiind ca foarte fatala femeie e surprinzator de pasiva altminteri in ce priveste aceste crime infioratoare ale sale). Verdictul brodat liric: triunghi amoros fatal sensibililor poeti, consumati de pasiunea mistuitoare pentru aceasta femeie fatala, rece si neagra la suflet ca ceaunul. Iata si protagonistii:

Gandesc ca se poate spune in fond ca mamaliga pasiunii n-are decat sa fiarba odata ce intalneste ceaunul, chit ca nu-mi dau seama nicicum de ce ar fi pentru asta vinovat vasul biet, care poate nici nu voia, nici nu cauta bulbucii cu pricina. Dar ce se poate spune la o adica are in comun cu faptele mai nimic. Faptele zic doar ca Natalia Negru se casatoreste cu St. O. Iosif si constata ca iubirea dansului e minunata in teorie dar cu destule minusuri pe partea practica: minus la venituri, minus la igiena personala, minus la apropierea dorita². Vreme de cativa ani buni, Natalia Negru-Iosif aduna asadar aceste minusuri si desi e si dansa de formatie lingvist mai degraba decat matematician, atata adunat de minus tot minus ii da pana la final. Final in care divorteaza de Minus si se casatoreste in schimb cu Aparentul Plus - ori pe numele sau din epoca, Dimitrie Anghel. Destul de prompt, Minusul moare in spital. In interpretarea romantica, moare ucis de tradare, desi in scripte se zice ca-i mai degraba pe fond combinat de sifilis si alcool.

In ecuatia fara Minus, mai ramane doar Aparentul Plus si Cunoscuta femeie fatala de acum, ca in mod sigur necunoscuta nu mai avea cum sa fie. Nu e foarte clar si pana la urma nici teribil de important daca Plusul pare plus doar din cauza comparatiei cu Minus ori din alt motiv. Cert e ca Natalia Negru-Iosif-Anghel constata ca Dimitrie Anghel e cu plus si la gelozie si la incuiat in casa si la separat de fetita³. Iar intr-un final, Dimitrie Anghel are in plus chiar si doua gloante: pe unul il trimite Nataliei in fund (cu precizie), iar pe celalalt si-l trimite siesi in inima (cu aproximatie). Si uite asa se incheie si mamaliga zisa pozitiva, cu bilant de moarte prin septicemie pentru cel cu glontul in piept si altminteri moarte publica prin etichetare drept femeie fatala pentru marii poeti pentru cea cu glontu-n fese.

In mod bizar pentru o femeie atat de fatala pe cat se zice ca ar fi fost Natalia Negru, dupa cele doua aventuri matrimoniale, ea se retrage pur si simplu in casa data de tatal ei unde traieste pana la propria moarte, aproape 50 de ani mai tarziu.

Acum sa-mi spuna si mie cineva: unde-i exact romantismul in povestea asta cu plusuri si minusuri comune, sifilis si doua gloante dintre care unu-n fese? Sigur, nu-i nici Natalia Negru femeia perfecta ori simpla victima nevinovata in atata drama conjugala. Insa nu reusesc sa vad nicicum unde ori cum ar fi tinut mortis sa starneasca asemenea bulbuci cati i se atribuie. Toata chestiunea imi pare mai degraba surprinsa perfect pana la urma de tandemul Minus-Plus, pe vremea cand erau cu totii o simpla ecuatie inca nerezolvata de atata moarte:

Îmi sorb acum cafeaua în balcon
Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare
Un tunet, când și când, în depărtare
Îcearc-o gamă, ca un bariton.

Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare,
Divinul nostru nevăzut patron?
Își potcovește caii Apollon,
Ori ce să fie-acest incendiu mare?...

Tot mai compacți ies aburii acum,
Dar flăcările cresc acum mai vii și ele,
Din ce în ce tot cerul îl câștigă

Și iată, că prin nourii de fum,
Ca un simbol al României mele,
Răsare-o uriașă mămăligă!

 

Altfel zis mamaliga, primesc, dar mamaliga uriasa sa fie! Mareata! Exaltata!

(Sursa pozelor nu-i clara, dat fiind ca apar pe peste tot, dar nimeni nu spune de unde le-a luat. In consecinta n-am idee cine le-a facut de fapt, asta e.)

1. St. O. Iosif si Dimitrie Anghel ↩

2. ”Eu îl iubeam ca o sora. Pare-se ca nici el n-ar fi voit mai mult.” - scrie Natalia Negru in propria carte pe tema, “Helianta” ↩

3. Corina - fetita Nataliei Negru si a lui St. O. Iosif ↩

Category: Sense and nonsense

Comments feed: RSS 2.0