Am o nedumerire: care-i exact diferenta intre intelepciunea populara cu ale ei expresii, cutume, traditii si bun-simt, respectiv prostia populara cu ale ei expresii, cutume, traditii si bun-simt? Ca m-a pocnit recent un amic cu o expresie care el zice ca-i de inteligenta, iar eu zic ca-i de prostie, chit ca ne intelegem amical ca orice ar fi, e populara:
“Experienta este cel mai prost invatator. Ea ne da intai examenul si numai dupa aceea lectiile”.
Gugumania de mai sus e construita fix ca un slogan publicitar: calculata pentru impact maxim si continut minim. Ori construita ca o gaselnita de om prost care si-a luat-o repetat asa ca are mare naduf pe “experienta” asta manca-o-ar cainii. Ia s-o antropomorfizam o tara ca s-o luam apoi la bete si injuraturi, ca doare rau a naibii altminteri. Si nu doar ca doare, dar ne si “da” frate examene, lectii, balarii, fix ca magarul ala de invatator care tot asa ne tot dadea de n-am putut sa ducem veci si teme si de munca si note mici, fir-ar el sa fie, ca injuratura mai cu naduf decat “cel mai prost invatator” nici ca am vazut.
Ca unii nici din experienta nu pricep nimic, e drept. Atata doar ca nu-i vina “experientei”, ca ea saraca nu-i asa un ceva exterior de-i pica omului nevinovat in spinare si da-i si trage-i ori impinge-l hais si cea. Chiar daca-i omul bou, experienta saraca tot nu-i da bice, ca n-are cum, fiind ea nici mai mult nici mai putin decat trairea unei anumite situatii si eventual (in cazurile mai putin bovine) rationalizarea unor concluzii, a unor idei, a unor abordari, a unor schimbari ce ar putea fi benefice in viitor. Pe scurt ii mai zice invatare la toata “experienta” asta.
Asadar ce “examen” da “experienta”? A, ca boul voia sa ii creasca lui iarba verde sub bot chiar de sta in rana in noroi, iar “experienta” cea nesimtita ii da “examenul” ca nu, nu creste iarba, ci doar foamea? Sigur ca da, dar cam ce examen e asta? Daca tineti mortis sa-l considerati examen, zic ca-i eventual cel mai bun examen cu putinta, ca ori inveti si-l treci, ori mori acolo.
Deci pana la urma de ce-ar fi experienta aia amarata “cel mai prost invatator”? Ca nu-ti “spune ce sa faci”? Ba iti spune foarte clar si direct, ca mai clar ca foamea nu vad cum poate sa-ti spuna cineva ca-i cazul sa te hranesti. Ca nu-ti spune si CUM sa te hranesti? Ca nu-ti vara si in gura eventual? Ca nu se si hraneste “invatatorul” pentru tine mai bine, sa nu te mai chinui atat?
Tot crucindu-ma de atata idiotenie cata incape in gaselnita citata, trebuie sa remarc totusi ca incep sa vad si ceva intelepciune captiva in fapt acolo nu din vina autorului, ci din inevitabilitatea efectului de oglinda al propriilor cuvinte. Pentru ca ceea ce reflecta cele doua fraze e convingerea moderna ca invatatorul e cineva in primul rand dator a avea grija de tine, a-ti spune ce si cum sa faci si chiar a te proteja, dandu-ti cu grija sa sugi de la sanul cunoasterii doar ce-i mai bun, mai simplu si mai usor de ingurgitat fara macar sa te ineci. La rigoare, sa-ti mestece chiar. Si mai reflecta cele doua fraze convingerea moderna ca invatarea e pana la urma un transfer de cunostinte pur si simplu: invatatorul le scoate din el si le pune pe masa iar invatacelul le ia de pe masa si le inghite ca pe pastile.
Problema cu invatatorul-mamica e totusi faptul ca se potriveste doar sugarilor. Problema cu invatatorul care-ti spune ce sa faci e faptul ca acela-i mai degraba comandant decat invatator. Si ca rezultatul e cu necesitate o ciuntire a individului, nu o crestere.
Iar cunoasterea saraca e in primul rand transformare interioara, nicidecum pastila de o poti insira pe masa sa o inghita toti la ordin. Asadar unde s-a pierdut oare faptul ca invatatorul e cel priceput a te indruma cel mult, nicidecum cel care-ti spune ce sa faci? Unde s-a pierdut faptul ca orice cunoastere obtinuta e in fapt o schimbare interioara si deci proprie fiecaruia, imposibil de transferat direct si complet ca atare? Si unde ori de ce e inlocuit invatatorul cu un simplu distribuitor de cunostinte?