Trebuie să spun întâi de toate că la această întrebare pot să răspund doar cu experiențele mele de ambele părți ale baricadei. Și așa cum știți deja, vă aștept la sfârșitul articolului să comentați și să puneți întrebări ca să putem explora mai mult răspunsurile.
Am obținut întotdeauna întrebări atunci când audiența era cu adevărat interesată de tema prezentării și când eu eram foarte convinsă de ceea ce prezentam. Altfel spus, atunci când și eu și ei eram foarte interesați de subiect. Dar cum facem să trezim interesul ?
Ieri dimineață am asistat la un seminar ținut de Steven Fraser, directorul centrului de cercetare al Cisco. Cam jumătate din audiență erau studenți veniți "pentru că așa a spus proful", iar restul eram cercetători și profesori care știam deja cam tot ce era spus în prezentare. Așadar pregătiți cu toții să ascultăm cuminți, să tăcem mâlc și să aplaudăm la sfârșit fără urmă de întrebare. Dar domnul Fraser nu avea de gând să se mulțumească doar cu atât.
A început prin a ne implica în prezentare. Cum? Întrebând ce așteptări are fiecare de la acest seminar. Prima reacție: tăcere speriată. Nu s-a lăsat intimidat și ne-a dat mai mult timp de gândire, motivație și idei în același timp, vorbind despre titlul prezentării, despre tipul de experiență pe care o are, despre faptul că suntem suficient de puțini încât crede că poate să răspundă așteptărilor tuturor. Apoi a început să întrebe lumea pe rând, dar începând strategic cu un profesor. A primit cu entuziasm fiecare răspuns, cât de incomplet sau tentativă și a folosit prilejul pentru un pic de destindere a atmosferei (când cineva a spus că vrea să vadă ce înseamnă o prezentare bună, domnul Fraser a replicat pe un ton de bariton "adică vrei să și cânt, nu doar să prezint"). Cât de curând avea răspunsurile de la noi toți. Iar acum, pentru că așteptam să obținem ceva în urma prezentării, nu mai eram cei cărora el încearcă să le vândă conținutul. Devenisem cei interesați de ceea ce el are să ne spună. Eram implicați. Ascultam cu atenție, poate măcar datorită unei minime politeți care te obligă să oferi ceva la schimb când ceri ceva.
Există și câteva tehnici care pot ajuta: spuneți de la început că așteptați întrebări la sfârșit (da, am experimentat asta chiar aici în articol). Știind că se așteaptă ceva de la ei, oamenii nu vor fi luați așa prin surprindere la sfârșit. Vorbiți doar despre ceea ce credeți cu adevărat, nu încercați să mimați entuziasmul că se simte. Dacă nu vă place tema, găsiți o abordare cu care să fiți măcar de acord. Dați oamenilor timp să se gândească la întrebări. Nu vă fie teamă să așteptați 1-2 minute. Dacă nu sunt întrebări, dați un pic mai mult timp și idei revenind asupra unui aspect mai interesant din prezentare. Puneți voi prima întrebare (de exemplu: de multe ori oamenii mă întreabă X) și răspundeți. Și în sfârșit, atenție cum întrebați despre întrebări. Ați spus cumva "aveți întrebări?" sau vroiați să spuneți "cine are o întrebare?" sau poate "care e prima întrebare?"
Desigur, fiecare are propriul stil de prezentare (și dacă n-aveți voce de bariton nu încercați tehnica de mai sus pentru destinderea atmosferei). De aceea cred că orice strategie sau idee funcționează doar în măsura în care vi se și potrivește ca stil. N-am să încerc niciodată (sau nu încă) să destind atmosfera cântând. Pot să o fac uneori cu un pic de sarcasm în schimb :)
Ce părere aveți, ajută tehnicile de mai sus? Ce am mai putea face ca să implicăm audiența și să obținem întrebări ? Ce v-ar mai ajuta să știți?
Comments feed: RSS 2.0
Ai scris că să spunem de la început că aşteptăm întrebări la sfârşit. Oare nu-i mai bine să spunem că putem fi întrerupţi oricând cu întrebări? În felul acesta poate că putem stimula şi mai bine audienţa. Este probabil mai dificil să te încadrezi în timp dacă eşti întrerupt de multe ori, dar nu crezi că asta e o abordare mai permisivă din punctul de vedere al stimulării interesului, decât întrebatul (numai) la sfârşit?
Ai dreptate, n-am fost foarte clară. Vroiam să spun că e foarte important să transmiți de la început clar mesajul că aștepți întrebări. În funcție de formatul prezentării, context, șamd, decizi dacă e mai bine întrebări pe parcurs sau la sfârșit, sau amândouă.
Din experiența mea, simpla mențiune a faptului că putem fi întrerupți oricând cu întrebări nu prea are efectul dorit. Capcana aici e faptul că acest oricând devine ușor niciodată (lumea tot amână că nu acum, și nu acum...).
In comert se spune "locatia, locatia, locatia". Cand vine vorba de interactiunea cu ascultatorii in cadrul unui seminar am putea spune "audienta, audienta, audienta". Trebuie sa iti cunosti audienta cat mai repede si cat mai bine pentru a interactiona cat mai bine cu ei. Cat mai repede trebuie stabilit un teren comun de pe care se poate construi discutia.
Metodele sunt in mod sigur multe. De la cele prezentate de tine mai sus pana la altele. Important e ca expectativa vorbitorului si a audientei sa se intalneasca pe un teren comun. Personal cand dau o prezentare, prima intrebare pe care mi-o pun e cine sunt ascultatorii. Pe baza lor se construieste mesajul meu. Alte persoane considera ca mesajul ar trebui sa fie acelasi pentru fiecare audienta ... si atunci ... da,da ... avem o prezentare groaznica. Asta inseamna ca de cele mai multe ori trebuie sa lasi afara din prezentare partile la care ai lucrat cel mai mult, dar probabil sunt si cele mai plictisitoare. Trebuie cumva sa le impachetezi intr-un calup digerabil si scurt mai ales daca sunt foarte tehnice.
Un lucru care am invatat ca ajuta la prezentari bune sunt slide-urile cat mai aerisite. Cu cat aglomerezi slidurile, cu atat publicul e mai paralel cu ceea ce discuti tu pe moment. Imi aduc aminte cu haz de un status Facebook care l-am pus in timpul unei conferinte. Acesta spunea " wonders if any slide with more than 10 full lines of text is worth reading." la care am primit un raspuns de la un profesor, coleg de experiment "Hmmm... I guess I should revise my standard slide template!" iar un coleg spunea "Never try to challenge Tolstoi during a talk... and for sure not at the APS."
Deci e un concurs de factori... nu e o reteta sigura. Important e ca la urma trebuie sa retii ca esti un cercetator si nu ai facut scoala de PR ... asa ca e normal din cand in cand sa o mai dai in bara. Important e ca experienta sa te invete ceva.
De acord, dar cu mențiunea că nu îți poți întotdeauna cunoaște audiența foarte bine dinainte și atunci te bazezi pe ce îți imaginezi și eventual adaptezi din mers atât cât poți.
Eh din cauza asta "pierzi" 5 minute sa intelegi care e audienta. Exact ce a facut Fraser din cate spuneai mai sus. :)
@Lucian Eu zic că Fraser a făcut mai mult decât atât, deși poate nu a intenționat asta direct: a implicat audiența în prezentare, nu doar a aflat el despre audiență. Cred că poate fi o strategie utilă și pentru ca să trezești interesul.
[...] multă vreme: amintiri și lecții din tranșeele doctoratului (din care mai face parte de exemplu seria despre întrebări). Totul a pornit de la dragii mei colegi de apartament (adică ei au tras, eu m-am [...]