Referințele ca niște punți. Lipsă.



August 8th, 2011 by Diana Coman

Știți care-i avantajul unui text vechi, bine scris și arhicunoscut? Că servește în fapt drept referință, adică drept concentrare a sensului în puține cuvinte. Îmbogățește o limbă nu prin ieftina adăugire de cuvinte noi, ci prin mult mai eficienta - zic eu - învestire a unor cuvinte ori fraze cu sensuri dincolo de cele directe, dincolo de cele aparente, dincolo de cele care chiar "încap" în mod normal în bietele cuvinte.

Cu cât e textul mai bine gândit, cu atât sunt mai multe sensuri învestite, mai pertinente, mai rezistente la trecerea timpului. Cu cât e textul mai bine scris, cu atât sunt sensurile acelea mai bine transmise, mai ancorate în toate resorturile ființei, mai ușor de recuperat, de actualizat, de integrat. De folosit până la urmă. Pentru că un text bine gândit și bine scris e ca o scurtătură pentru comunicarea cu alții, dar și ca o punte către mai departe, către explorarea de noi sensuri, de noi gânduri.

Ei, și câte astfel de referințe avem noi în română? Caragiale? Cu siguranță. Eminescu? Pe alocuri, da. Alecsandri? Doar foarte punctual. Cioran, Coșbuc, Sorescu, Blaga? Poate mai puțin decât ar chiar oferi în fapt. Arghezi? Un pic, cu ale sale flori de mucigai, măcar. Goga? Eliade? Preda? Petrescu? Voiculescu? Istrati? Minulescu? Hai, poate Cărtărescu? Sebastian? Manea pe care nici nu-l știe mai nimeni? Și mai cine? Și mai ales, cum anume?

Pentru că în fapt, chiar dacă scormonim până la sânge, referințele sărace (zic sărace prin comparație cu nevoia) ni-s mai ales sentimentale, emoționale. Construiesc adică o oarecare hartă a simțirii, dar unde ni-s referințele critice, referințele lucrului bine făcut, referințele discursului, referințele cugetării? Referințele gândirii articulate? Ale exprimării clare și curate, ale onestității intelectuale? Să nu-mi spuneți de Călinescu pentru toate astea... Hai, poate Maiorescu pe alocuri, dovadă că măcar expresia "formei fără fond" e citată destul, ori măcar era, ori măcar se știa. Și? Ceva mai mult de-atât? Unde ni-s cărămizile cu care să aruncăm după cei care cred că fac literatură când nici măcar text nu reușesc să facă? Unde ni-s pilonii pe care să construim ceva stabil, deasupra mocirlei măcar, dacă nu chiar până la cer? De unde să le luăm? Din Miorița? Din Păcală și Tândală? Din Greuceanu?

Nu-i vorba, evident, că n-avem în noi, fiecare, referințe proprii pentru simțire, nicidecum. Ori pentru gândire dacă-i până acolo. Dar n-avem referințele pentru discuția despre simțire, pentru discuția despre gândire, pentru comunicarea ultra-rapidă în fapt cu cei din jur. N-avem deci punți unii către alții, n-avem în fapt nici pârghii de urnire pe făgașe care duc mai departe, care chiar duc undeva. Ne chinuim deci fiecare mai bine ori mai rău, după cât putem, după cât ne muncim, după cât ne dorim. Și refacem cu toții același drum în fapt, dar de pe urma trudei noastre nu rămân scări daltuite-n piatră, ci doar fragmente disparate, câte un țipăt unde am căzut, câte un cântec unde am ajuns la un liman, câte o tandrețe când ne-am odihnit. Cu toate, nu tocmai ajutoare, cât posibile atracții pentru cei care se vor chinui la fel de amarnic, încă pe același drum.

Bune și astfel de fragmente disparate, mai bune decât chiar nimic. Dar mi-i ciudă de mor că n-avem nimic comparabil cu A Modest Proposal, că n-avem nimic comparabil cu Politics and the English Language, că n-avem....Și mai ales, că nici nu facem!

Se poate să fiu eu ignorantă, chiar nu neg. Și de-i așa, v-aș mulțumi cu-adevărat să-mi indicați ceea ce caut și n-am știut ca să găsesc.

Comments feed: RSS 2.0

20 Responses to “Referințele ca niște punți. Lipsă.”

  1. Asta fiind, evident, rolul si scopul blogurilor in limba romana.

  2. Diana Coman says:

    Pai acum al blogurilor, da. Nu e ca n-ar fi existat modalitate pentru referinte anterior.

  3. Bogdan says:

    Si de ce m-ar interesa pe mine treaba asta cu textele vechi ?

  4. Diana Coman says:

    @Bogdan Stai sa pricep intai ce spui: zici ca doar ultima editie a ziarelor e interesanta, sau cum? Caragiale de exemplu e vechi, zici ca "de ce m-ar interesa"? Vechi nu inseamna decrepit si nici inadecvat, e doar o masura a timpului scurs din momentul scrierii (si implicit a filtrarii careia i-a supravietuit textul cu pricina).

    Altminteri la modul general, e cam la fel ca si cu istoria, ca si cu gravitatia: indiferent daca alegi sa cunosti sau nu despre ce e vorba, tot ii suporti consecintele in fapt.

  5. Lotus says:

    Păi referinţele sunt în acord cu specificul oamenilor care trăiesc în acel spaţiu, în cazul nostru al românilor. Iar dacă tu eşti mai cerebrală să zic aşa şi ai nevoie de aceste punţi raţionale, noi restul ne înţelegem şi putem comunica foarte bine între noi şi fără ele... :)

    Sigur că este bine să urmăreşti cultivarea de noi valenţe. Însă a te plânge că o îngheţată nu este o prăjitură nu e o atitudine corectă. Este mai adecvat să spui "românii sunt sensibili" decât "românii nu sunt raţionali", mai ales în cazul tău. Cel puţin asta este opinia mea.

  6. Diana Coman says:

    @Lotus Nu e vorba de "sensibil" vs. "cerebral", deloc. E vorba de a nu reinventa roata de fiecare data si, la extrema, de a cunoaste referintele care exista. De a le recunoaste valoarea, de a le cauta, de a le folosi.

    De bine ce "noi restul ne intelegem", de aia avem tot atata literatura de nivel mondial precum au, hai sa nu zic englezii, dar rusii (ca sufletul slav e poate mai pe placul teoriei cu "sensibil") sau francezii, da? Sau alt exemplu (ca sa nu zici ca "tara mica") de aia zici ca avem si noi un echivalent pentru Milan Kundera, da? Si ca bonus, zici ca o fi Kundera "cerebral" ori "sensibil"?

    Si in sfarsit, de curiozitate: cum adica "in cazul" meu?

  7. Lotus says:

    Da, am observat că ai specificat şi aspectul ăsta cu reinventatul roţii. Poţi să fii mai explicită aici şi să precizezi la ce te referi? Eventual cu un exemplu?

    Tema literaturii româneşti versus cea a altor ţări este una mai vastă şi nu ştiu în ce măsură o poţi reduce la considerente de ordinul celor expuse aici. Poate o posibilă cauză o constituie latura noastră pasivă: putem admira un răsărit de soare dar de puţine ori îl putem creiona într-o operă de artă. Poate de vină sunt şi alţi factori. Condiţiile precare de viaţă, de exemplu. În orice caz nu m-am gândit suficient de mult pe tema asta aşa că prefer să fiu mai rezervat.

    În cazul tău nu în sensul că tu eşti mai sensibilă (cum poate reieşi din text dacă citeşti într-un anumit mod, am observat acum) ci în sensul că ar fi mai adecvat ca tu să faci acele afirmaţii. Cu alte cuvinte, aş accepta o critică de genul acesta de la cel care a scris Mioriţa.

  8. Diana Coman says:

    @Lotus Remarca totusi ca afirmatiile de care zici ca ar fi adecvate sau nu sa fie spuse de mine in fapt iti apartin tie. Eu nu spun nici ca "romanii nu sunt rationali" si nici ca "romanii sunt sensibili". Cum ziceam mai sus, nu e o discutie pe tema rational vs. sensibil.

    La capitolul reinventatul rotii, e vorba de partea cu "concentrare a sensului în puține cuvinte". Si sa dau mai bine un exemplu pozitiv decat unul negativ: daca zic intr-un text "Copilul Marinestilor era un Goe-n devenire" este ca nu mai e nevoie sa ii fac caracterizare mai multa decat atat? Este ca tine loc de 3 paragrafe cel putin amanuntite nu doar despre copilul cu pricina ci si despre Marinesti? Ei, cam asta e ce zic, in cazul asta avem o referinta cu care putem lucra, nu-i nevoie sa redefinesc musai de fiecare data fiecare copil razgaiat crescut de mamite (alta referinta, mamita pana la urma). Chestiunea este ca daca sunt multe astfel de definitii (nu doar de personaje ci si de exemplu diverse greseli de stil etc.), le poti folosi direct pentru a comunica intr-un text idei mai profunde (ca altfel de atata explicatie ramai tot la suprafata sau ajungi de scrii ditamai cartulia).

    Nu e vorba de a "reduce" tema literaturii romanesti. Cuvantul scris e cel care creeaza astfel de referinte pentru un spatiu cultural mai vast decat o micuta comunitate (gen sat). Intr-o definitie vasta literatura=tot ce-i scris, de aceea a luat-o discutia inspre literatura.

    In sfarsit, o critica e pertinenta sau nu prin ceea ce spune si cat de corecte sunt afirmatiile/observatiile, in nici un caz prin "cine o spune". Dar asta e iar, alta discutie.

  9. Lotus says:

    Ahaha, când eu spuneam despre valoarea sintetică a simbolului şi a metaforei tu îmi replicai cam pe linia lui Mircea cu sensurile proprii ale termenilor... :)

    Acum am înţeles la ce te referi în articol. Dar nu ştiu în ce măsură aceste referinţe lipsesc la noi. De exemplu în vorbirea de zi cu zi vezi oameni care se pierd în detalii (şi de ce să nu recunoaştem că multe sunt femei) dar şi oameni care, chiar fără a avea o cultură vastă sau a fi citiţi, reuşesc să condenseze foarte mult în foarte puţine cuvinte şi să se facă înţeleşi de toată lumea.

    Nu este necesar un Goe pentru a putea face referinţe lizibile ci în primul rând o fluiditate verbală şi o putere de sinteză a celui care se exprimă. Va fi înţeles de toţi, mai ales dacă sunt şi ei din aceeaşi ţară, nu neapărat sat. Instrumentul sau cheia este limbajul însuşi şi nu anumite texte scrise în acel limbaj.

    Sunt de acord cu ce spui tu legat de critică. Pentru cine o citeşte. Eu altceva voiam să spun acolo dar oricum nu mai are aceeaşi relevanţă în contextul ultimului tău comentariu. Eu credeam că te referi puţin la altceva în articol.

  10. Diana Coman says:

    @Lotus Pai iti ziceam, da, pentru ca diferenta intre "metafore" asa la modul general si ce zic eu e fix partea de referinta, adica de sursa si desfasurarea a metaforei, adica de posibilitatea de a urmari si a intelege in adancime despre ce e vorba. Nu doar ca "iti da asa, o impresie despre ce vorbesc", ci ca realmente stii despre ce vorbesc. Despre Goe descris de Caragiale. Mai mult decat atat, metaforele in sensul pur de care vorbesti sunt in fapt chestiuni de sansa "mda, daca te nimeresti pe aceeasi unda cu mine pricepi ce spun, daca nu, nu". Referintele intr-un spatiu cultural in primul rand ca se pot construi in principiu una peste alta la infinit (deci suporta cata profunzime vrei, fara limitari) si in al doilea rand ca daca nu pricepi o referinta, te poti duce ORICAND sa o cauti. Si s-o pricepi. Ori daca nu pricepi o metafora, te poti duce cel mult sa citesti altceva, nu?

  11. Păi referinţele sunt în acord cu specificul oamenilor care trăiesc în acel spaţiu, în cazul nostru al românilor. Iar dacă tu eşti mai cerebrală să zic aşa şi ai nevoie de aceste punţi raţionale, noi restul ne înţelegem şi putem comunica foarte bine între noi şi fără ele…

    Cea mai tembela chestie care-am citit-o luna asta.

    Buei Ilovane, tu nu esti roman buei. Tu esti prost, si prostii n-au natie. Noi, romanii, folosim referinte ca sa ne intelegem. Si aia dintre noi, romanii, care nu suntem "mai cerebrali asa" avem atita bun simt cit sa stam cu gura inchisa si urechile cascate cit discuta aia dintre noi, romanii, care is "mai cerebrali asa".

  12. Lotus says:

    @Mircea Popescu

    Dar să ştii că românii-s mai mulţi decât două persoane... :)

    Iar fragmentul de l-ai citat e prea subtil pentru tine. Dacă vrei ţi-l explic, dar trebe să deschizi şi tu urechile pentru asta. Nu că n-ar fi suficient de transparent, dar tu eşti un caz special.

  13. Alex says:

    Bai ce chestii faine scriai in 2011.

  14. Diana Coman says:

    Alex, zici tu ceva acolo, bine ca n-ai zis "pana in 2012", gah. E si asta o chestie sa ma apuc sa ma re-citesc, re-amintesc, re-urnesc.

  15. Lotus says:

    Băi, ce prostii scriam eu prin 2011!

  16. [...] care mi s-a parut intotdeauna o putoare. Si care a demonstrat intre timp ca este :))) Dar ce-i cu articolul ca nu vad legatura? Mircea Popescu : Bun. Deci eu, mp sau nu conteaza cine, nu pot identifica o [...]

  17. [...] zice că mi-am condamnat din start articolul anterior la ignorare de către diverși auguști cititori, pentru vina îngrozitoare de a-l fi început cu [...]

  18. [...] la fetele lor si spuneti daca pot fi avocati” are mare cautare intre timpiti, care oricum nu-s capabili de rationamente mai aprofundate de-atit. A scrie pentru timpiti e un mijloc sigur de-a te asigura ca vei pierde [...]

  19. [...] o critica formulata de Diana Comani asupra starii triste in care se gaseste ceea ce-ar trebui sa fie cultura romaneasca in general cu [...]

  20. […] amintit Alex in comentarii aici cum ca scriam lucruri faine… in 2011. Chestiune care are in ea la seminte de adevar cat […]

Leave a Reply to Internetul largeste pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.